Şi în poiana cu
pământ de ud fără lumină,
Erau încă greşeli
în fiecare piruetă de un viu cu ţel.
Şi toţi se
comportau aşa cum se mai poate:
Prin jocul de
lumină şi glemur de meri.
Şi nici decum nu
se putea să treacă la iubire fără ceartă.
Şi de aceea şi
atingerile căpătau un gust de parapet.
Şi vorbele nu
ajungeau la multul în comunicare...
Şi fiecare îşi
vroiau un bun mai bun în eul spre rebel.
Atingerea aceea
v-a întrece orce poţi vedea la poartă...
Şi vorba lui o
înţelegi cu gândul tău profund niţel.
Şi frica ta enumerată
şi de oamenii cu carte
Nu o mai ai aici
printre minuni de alt în fel.
Şi zic să zici că
este bazm cu povestiri de primăvară...
Şi chiar sărutul ţi-a făcut mai mult decât un semn ...
Te-aştept să
înţelegem ce se spune de năframă...
Şi de o lume de
pitici cu tone de pupici betel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu